titluri de stat

Cum investești în titluri de stat

4.9/5 - (7 votes)

Te gândești să faci o investiție pe termen lung sau mediu, astfel încât banii tăi să nu își piardă valoarea și să se înmulțească? Depozitele bancare par o variantă sigură, însă de cele mai multe ori nu au o dobândă care să atragă. Pe lângă acestea, mai există varianta acțiunilor din portofoliul companiilor private, o soluție tentantă, dar riscantă. Există, însă, o variantă profitabilă și sigură totodată: posibilitatea de a te îndrepta spre zona de investiții în titluri de stat. Dacă nu cunoști foarte mult despre acest subiect și ai vrea să descoperi care sunt avantajele și care e dobânda la titluri de stat, este momentul să afli toate detaliile care te interesează.

Ce înseamnă să faci investiții în titluri de stat

Titlurile de stat pentru populație au de fapt un dublu scop: sunt emise pentru a finanța deficitul bugetar și, în același timp, pentru a permite persoanelor fizice să realizeze investiții stabile. Ministerul Finanțelor Publice emite în fiecare lună, prin Banca Națională a României, astfel de titluri, ce sunt disponibile sub formă de titluri de stat de trezorerie și de obligațiuni de stat. BNR are rolul de agent al statului și de administrator al operațiunilor. Titlurile de stat sunt variante ce se remarcă prin siguranța investiției, spre deosebire de alte variante, care implică un risc mai mare, cum ar fi investiția în criptomonede. Aparținând statului, sunt scutite de la impozitare, iar sumele investite pot fi oricând recuperate, prin vânzarea titlurilor pe bursă.

În funcție de tipul de titluri, acestea pot fi cumpărate în moneda națională sau în valută, investiția putând fi realizată de persoane fizice sau juridice, pe perioade scurte, medii sau lungi.

Ce avantaje au titlurile de stat

Te întrebi de ce ar fi mai convenabil să alegi o astfel de investiție pe termen lung, în loc de a cumpăra acțiuni la bursă sau a-ți direcționa banii în imobiliare? Iată cele mai importante motive pentru care merită să iei în calcul un sistem de investiții în titluri de stat:

  • Faptul că sunt neimpozabile – dacă veniturile din depozite bancare şi acțiuni sunt supuse impozitării, dobânda pentru titluri de stat şi eventualul câştig nu intră sub incidența impozitelor. Prin urmare, vei avea de câștigat mai mulți bani decât în cazul altor tipuri de depozite și tranzacții
  • Gradul ridicat de siguranță pe care ți-l oferă – făcând investiții în titluri de stat ai la dispoziție una dintre cele mai sigure metode de a-ți plasa banii, titlurile fiind garantate integral de către Ministerul Finanțelor Publice. Riscul intervine doar dacă statul intră în incapacitate de plată
  • Flexibilitatea – titlurile se tranzacţionează şi pe bursă, deci atunci când ai nevoie de bani, le poți vinde fără a pierde dobânda. Le poți tranzacționa înainte de scadenţă prin intermediul uneia dintre băncile ce se ocupă de intermediere, adică BCR, BRD și Raiffeisen. Comisionul este unul mic, ajungând în general la cel mult 0.1%, deci nu vei ieși în pierdere. Prețul de vânzare este stabilit în funcție de cerere și ofertă, precum și de dobândă, pe care o poți include în preț

Cât câștigi din titlurile de stat și de unde le poți cumpăra

Titlurile de stat sunt o opțiune profitabilă și sigură, fiind preferate investițiilor în fonduri private sau în depozite bancare de către persoanele ce doresc o sursă de venit stabilă și fără surprize neplăcute. Totuși, ca posibil dezavantaj, câștigurile sunt în general modeste față de investițiile ce presupun un grad ridicat de risc.

Achiziționarea titlurilor se poate face prin mai multe canale: de la Trezorerie, de la Poștă sau de la băncile care le pun în vânzare, cum ar fi Transilvania, Raiffeisen, BRD, BCR. Există variante de titluri de stat pentru populație, ce pot fi tranzacționate de persoanele fizice, precum și variante pentru persoane juridice. Ca diferență principală, titlurile pentru persoane juridice necesită o investiție mult mai mare – de exemplu, la Raiffeisen Bank suma minimă a investiției pentru companii este de 50 000 Euro sau echivalent în alte valute. Dacă vrei să faci o astfel de investiție pe firmă, trebuie să iei în calcul faptul că banii tăi vor sta blocați o perioadă de timp, în funcție de perioada de scadență.

În toamna anului 2019, Ministerul Finantelor Publice a lansat o nouă serie de titluri de stat pentru populație, cu scadențe la 2, 3 și 5 ani. Dobânda aceste tipuri de titluri lansate în 2019 este la nivel anual de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Iată ce ar trebui să știi despre cele mai noi titluri de stat de trezorerie:

  • sunt nominative și au valoare nominala de 1 leu
  • pot fi achiziționate de orice persoană fizică rezidentă care a împlinit vârsta de 18 ani
  • veniturile obținute din aceste investiții sunt neimpozabile
  • dobânda pentru titluri de stat va fi plătită la termenele ce sunt prevăzute în prospectul de emitere
  • titlurile de stat de trezorerie ce au fost emise în acest an în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile. De asemenea, ele se pot răscumpăra în avans
  • nu mai este valabilă plafonarea sumelor ce pot fi investite de persoanele fizice în aceste tipuri de titluri

După ce ai văzut care sunt beneficiile programului de investiții în titluri de stat, este bine să iei în calcul și posibilele riscuri. Acestea se leagă de fapt de un factor firesc – fiind cumpărate de la statul român, pentru a sprijini bugetul, trebuie să iei în calcul inflația. Aceasta poate reprezenta un pericol, mai ales pentru emisiunile de titluri de stat pe termen mai lung. În ceea ce privește o posibilă incapacitate de plată, ce ar putea fi cauzată de un colaps financiar al bugetului statului, gândește-te că acest risc e mult redus față de investițiile pe care le realizezi în imobiliare, acțiuni (după cum putem vedea și în păreri eToro), criptomonede sau depozite bancare.

În concluzie, dacă îți dorești o variantă cât mai sigură de a-ți păstra banii, având și un câștig modic, care să te protejeze de devalorizarea acestora, titlurile de stat sunt o soluție la îndemână. Nu vei avea câștiguri spectaculoase, însă spre deosebire de alte tipuri de investiții, nu vei risca să îți pierzi banii și vei primi o dobândă convenabilă, pe care statul nu ți-o va impozita. Datorită flexibilității termenului la care îți poți tranzacționa titlurile, te asiguri că nu rămâi un timp foarte îndelungat cu bugetul blocat. Iar, pe lângă toate acestea, ajuți statul să păstreze echilibrul bugetar. 

Cum Să Faci Bani de Acasă ca Voice Actor?

În ziua de astăzi, poți să auzi vocile actorilor în cărți audio,…
Mara Ivan - iulie 19, 2024
TopPay Cazinouri 2024

TopPay

Dacă vrei să-ți alimentezi contul de casino simplu, sigur și rapid, atunci…
Laura Paraschiv - iulie 16, 2024
Google Pay Cazinouri 2024

Google Pay

Această metodă este soluția modernă pentru plăți rapide și sigure. Dacă te-ai…
Laura Paraschiv - iulie 15, 2024

Autor