Bla Bla Car a devenit o soluție comodă pentru deplasarea persoanelor pe distanțe lungi. Dacă înainte oamenii obișnuiau să se deplaseze cu alte mijloace de transport precum trenul sau autocarul, în ultimii ani majoritatea preferă să se deplaseze cu autovehicule mai mici. Dacă mergi pe distanțe lungi cu mașina personală, te-ar putea interesa la cât ajunge salariu șofer Bla Bla Car. Citește articolul și află cât este salariu șofer Bla Bla Car!
Conceptul de Bla Bla Car a fost lansat inițial în Franța și este un site prin intermediul căruia șoferii care efectuează curse mai lungi intră în contact cu potențiali pasageri, cu care împart costurile călătoriei. De aceea salariu șofer Bla Bla Car va depinde mereu de numărul de curse și de pasageri.
Compania nu deține niciun vehicul fizic, ci are doar rolul de a intermedia. În principiu, șoferii se înregistrează pe platformă, postează cursa și apoi intră în legătură cu pasagerii. Aceștia contactează telefonic șoferul sau prin intermediul aplicației.
Afacerea a fost lansată inițial cu gândul de a oferi o soluție alternativă care să reducă costurile de transport pe distanțele medii și pe cele lungi. Spre deosebire de alte servicii similare de transport, Bla Bla Car modifică conceptul de taximetrie și îl transpune într-o formă mai amicală și mai prietenoasă, pasagerii devenind oarecum camarazi de drum lung.
Un salariu șofer Bla Bla Car depinde în totalitate de numărul de kilometri parcurși zilnic și de numărul de pasageri acceptați la fiecare cursă. De exemplu, o cursă Bla Bla Car îți poate aduce mai mult dacă ai mai mulți pasageri, sau mai puțin dacă iei un singur pasager. Cu siguranță te întrebi cât câștigă un șofer Bla Bla Car.
Dacă preferi să faci acest lucru doar ocazional, atunci salariu șofer Bla Bla Car nu va fi mare. Dar dacă vrei să faci doar asta, poți să obții un salariu mai mult decât decent. Dar, să vedem mai în detaliu cât câștigi cu Bla Bla Car.
Să luăm un exemplu practic pentru a putea estima salariu șofer Bla Bla Car. Compania permite șoferilor să perceapă de la pasageri un comision cuprins între 0.13 ron și 0.20 ron pe kilometru. Poți lua maxim 4 pasageri într-o cursă Bla Bla Car.
Să presupunem că într-o zi faci o cursă Bla Bla Car București – Bacău. Distanța va fi de aproximativ 290 km dus și 290 km întors. Dacă vei lua 3 persoane cu tine la dus și alte 2 la întors și vei percepe tariful minim de 0.13 ron, atunci tu vei primi la dus suma de 226.2 ron și la întors 150.8 ron, în total 377 ron.
Din această sumă scazi combustibilul, iar restul îți rămâne ție. În cazul perceperii tarifului maxim, atunci suma primită de la pasageri pentru o cursă Bla Bla Car București va fi de 580 ron. La un consum de 6%, combustibilul fiind motorina, la prețul actul rămâi cu un profit curat de 277 ron (la tarif maxim), în afară de uzură și timp alocat.
Așadar, o cursă Bla Bla Car poate fi mai avantajoasă sau mai puțin profitabilă. După cum vezi cât câștigă un șofer Bla Bla Car depinde de mai multe aspecte.
Pentru a deveni șofer Bla Bla Car nu vei avea nevoie de aceleași documente ca în cazul unei angajări cu carte de muncă. Platforma nu recrutează, ci doar joacă rolul de intermediar între șoferi și pasageri.
Dacă te-a tentat cât câștigi cu Bla Bla Car, atunci află că te poți înregistra pe platformă doar cu emailul sau cu contul Facebook. Procesul durează doar câteva secunde și te poți înscrie și introducând anumite date manual, acestea constând în nume:
Intră pe pagina principală a platformei și apasă pe butonul de înscriere.
După crearea contului, va fi necesar să îți verifici numărul de telefon și să adaugi o poză de profil, astfel încât viitorii pasageri să poată asocia contul cu un chip. Totuși, nu poate oricine să posteze un anunț. Fiecare membru nou este verificat de către echipa site-ului, utilizatorii fiind nevoiți să trimită o copie a actului de identitate.
Deci, dacă ești în postura de pasager și vrei să faci o cursă Bla Bla Car București, poți avea încredere în faptul că șoferul a fost verificat de către platformă.
Poți estima cât câștigă un șofer Bla Bla Car pe termen scurt, pentru că nu poți avea aceleași curse zilnic. Însă, în anul 2025 te poți aștepta la o posibilă reducere a salariului ca șofer Bla Bla Car, deoarece creșterea prețului la combustibil și menținerea aceluiași tarif ce poate fi perceput pot influența negativ veniturile.
Totuși, comparabil cu un loc de muncă fix cu salariul minim pe economie, cu siguranță e mai rentabil să utilizezi aplicația Bla Bla Car. Veniturile pot varia în funcție de implicare, seriozitate, număr de curse, număr de kilometri parcurși și număr de pasageri, dar poți obține un salariu șofer Bla Bla Car mai mult decât decent.
Părerile Bla Bla Car sunt împărțite, însă în proporție de 95% sunt pozitive atât din partea pasagerilor, cât și din partea șoferilor.
Mulți utilizatori ai platformei declară faptul că Bla Bla Car are avantaje din mai multe puncte de vedere. În primul rând ai mari șanse de a lega noi prietenii și chiar dacă nu acesta e rezultatul final, socializezi cu persoane noi. În al doilea rând, drumul poate părea mai scurt și mai plăcut.
Bla Bla Car e o nouă oportunitate de a face bani și chiar poți realiza un venit frumos. Pe lângă beneficiile materiale evidente, poți crea prietenii pe drum sau doar să ai o conversație interesantă cu un străin.
Dacă salariu șofer Bla Bla Car ți se pare atractiv, atunci devino șofer Bla Bla Car!